Schimb de experienţă cu bulgarii de… 16 milioane de euro
Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Locuinţelor din România (MDLPL) în parteneriat cu Ministerul Dezvoltării Regionale şi Lucrărilor Publice din Bulgaria a organizat Seminarul cu tema „Oportunităţi de dezvoltare deschise de Programul de Coope-rare Transfrontalieră România-Bulgaria 2007-2013 – Lansarea primei licitaţii de proiecte”.
Evenimentul a avut loc în data de 25 iunie 2008, ora 10.30, la Restaurantul Queen.
Lucrările seminarului au fost deschide de către Prefectul ªerban Jenel cu o alocuţiune privind oportunităţile pe care ler oferă acest pro-gram de cooperare. Dumnealui a mai subli-niat şi necesitatea ar-monizării priorităţilor programului cu strategia de dezvoltare a judeţului Călăraşi.
Acest seminar este primul dintr-o serie de şapte evenimente al căror scop principal este pregătirea potenţialii aplicanţi pentru prima licitaţie de proiecte din cadrul Programului Ro-mânia-Bulgaria, finanţat din fonduri structurale. În acest sens, repre-zentanţii MDLPL vor ex-plica ghidul solicitantului şi modul de completare a cererii de finanţare pentru ca la finalul pe-rioadei de depunere a proiectelor să existe cât mai multe proiecte ac-ceptate pentru finanţari.
Licitaţia se va des-chide în luna iulie, iar ter-menul limită pentru depunerea proiectelor este 15 septembrie 2008. Domeniile în care se pot depune proiecte sunt: mediu, transpor-turi, tehnologia informa-ţiei şi comunicaţiilor, dezvoltarea economică şi socială.
Această primă licita-ţie de proiecte deschisă se adresează proiecte-lor “soft”, respectiv pro-iectelor care nu necesită investiţii: organizarea de evenimente, realizarea de studii şi strategii, schimb de experienţă etc. Suma alocată pen-tru această licitaţie este de aproximativ 16 milioane de euro.
Această serie de evenimente va avea loc în perioada iunie-iulie 2008, de o parte şi de alta a graniţei româno-bulgare, în judeţele şi districtele eligibile pen-tru Programul de Coo-perare Transfrontalieră România-Bulgaria 2007-2013.
În prezent se află în pregătire Ghidul Solici-tantului pentru licitaţia de proiecte de infras-tructură ce urmează a fi lansată în lunile urmă-toare.
Oscar Wilde : “Experienta este un lucru pe care nu poti sa-l obtii gratuit.”